CSM București și-a adus un portar din campionatul Franței, pe Mate Sunjic. Alți doi coechipieri ai croatului în ultimul sezon au ajuns la Dinamo și HCDS Constanța

Redactor:
Marius Hutu
CSM București și-a adus un portar din campionatul Franței, pe Mate Sunjic. Alți doi coechipieri ai croatului în ultimul sezon au ajuns la Dinamo și HCDS Constanța
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSM București i-a găsit înlocuitor lui Ionuț Iancu, portarul echipei naționale care s-a transferat în această vară la Tatabanya (Ungaria). Astfel, vicecampioana României l-a prezentat azi oficial pe croatul Mate Sunjic (30 ani), care a semnat un contract pe un sezon. Acesta vine de la US Creteil, unde a activat în ultimele trei sezoane. Sunjic i-a avut coechipieri în Franța pe internaționalul român, Alexandru Csepreghi, dar și pe Hugo Descat, transferat de curând de Dinamo București, și Dejan Malinovic, ajuns în curtea echipei HC Dobrogea Sud Constanța.

„Sunt foarte fericit să intru în familia CSM București. Am auzit numai lucruri bune despre acest club și mi s-a propus acest proiect interesant, care mi-a plăcut extrem de tare. Vom avea o echipă puternică și, cu multă muncă și implicare, sper să ne îndeplinim toate obiectivele și să ne facem suporterii fericiți”, a declarat Mate Sunjic pentru site-ul oficial al clubului.

„Sunt convins că Mate Å unjiÇ se va integra repede în rândul Tigrilor și îl va suplini cu brio pe Ionuț Iancu. Ne dorim să rămânem la fel de puternici în apărare, iar experiența acumulată de croat în campionatul francez va aduce un plus echipei”, a declarat și Bogdan Vasiliu, șeful secției de handbal la CSMB.

Vicecampioana României a ajuns, așadar, la șase transferuri. Au fost confirmați până în prezent Onyejekwe, Ramba, Szasz, Sunjic, Tioumentsev și Hrastnik.

 

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Interzis în toată România. Legea este în vigoare din 2008
Interzis în toată România. Legea este în vigoare din 2008
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Vehiculul militar UNICAT, vândut pe OLX. Are accesorii de BMW Seria 3 E46
Vehiculul militar UNICAT, vândut pe OLX. Are accesorii de BMW Seria 3 E46
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×